Simpozion internațional

Local și Universal în Ortodoxia românească. Credință - Unitate - Identitate

Iași, 9 - 11 Mai 2018

Context și justificare

Centenarul Marii Uniri de la 1918, care va prilejui multe dezbateri, conferințe și evenimente festive în societatea românească în anul 2018, reprezintă un moment istoric pentru poporul român. De asemenea, pentru Biserica Ortodoxă Română, acest moment aniversar constituie un bun prilej pentru a reaminti și sublinia importanța credinței ortodoxe în formarea identității naționale și în realizarea actului unificator al României Mari. Liant și catalizator al spiritului național în zorii modernității, Ortodoxia românească aduce o contribuție semnificativă la împlinirea idealului național, care a dominat conștiințele românilor și ale elitelor politice și intelectuale pe durata secolului XIX și la începutul secolului XX.

Episoadele marcante ale istoriei poporului român, din zorii modernității și până în perioada contemporană, au avut un impact determinant și asupra istoriei Bisericii Ortodoxe Române. Procesul de construcție și de articulare a unei identități naționale, a fost susținut, încurajat și, adesea, coordonat de figuri ecleziastice autohtone și alogene. Din această perspectivă, formarea și dezvoltarea credinței ortodoxe în spațiul românesc este rezultatul unei misiuni pan-ortodoxe. De la fondatorul monahismului românesc, grecul Nicodim de la Tismana[1], tipărirea primului Lirurghier în limba română de către sârbul Macarie[2], apărarea identității confesionale în Transilvania prin sârbul Sava Brancovici[3] sau Andrei Șaguna[4] și până la formarea limbii române și publicațiile bisericești din timpul georgianului Antim Ivireanul[5] și restabilirea duhului monahal prin rusul Paisie Velicikovski[6], Ortodoxia românească este un mozaic al unității de credință în Hristos, transgresând frontierele imperiale și, ulterior, naționale. În altă ordine de idei, din secolul XIV și până la formarea Statului național modern cu provocările filetiste, construcția ecumenică a Ortodoxiei românești este intens amprentată de persoane străine de neamul românesc, dar nu și de credința ortodoxă.

În același timp, viața Bisericii a fost impregnată de ideea națională, fapt care a suscitat adesea tensiuni și conflicte în rândul Bisericilor Ortodoxe surori din spațiul răsăritean. Conjugând identitatea națională și cea de credință, mișcările de emancipare națională din sud-estul Europei au înregistrat mutații semnificative în interiorul Ortodoxiei, cu reverberații periodice în istoria modernă și contemporană[7]. Subordonată iubirii de țară, credința ortodoxă a devenit un mijloc de stimula, amplifica și întreține conflicte (geo)politice. Lupta pentru independența Principatelor Române și crearea statului unitar, au reprezentat și obținerea independenței administrative a Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de la Constantinopol. După Unirea Principatelor de la 1859, războiul de independență 1877-1878 și recunoașterea autocefaliei din 1885, Biserica Ortodoxă Română va cunoaște o nouă etapă în arhitectura instituțională. La finalul primei conflagrații mondiale și după realizarea visului național în decembrie 1918, BOR va fi ridicată la rangul de Patriarhiei în 1925. Așadar, unificarea Principatelor Române și a Statului național au însemnat, deopotrivă, unitatea administrativă și instituțională a Bisericii.

Interbelicul românesc este un studiu de caz esențial pentru a studia și decripta interacțiunea dintre credință și națiune în contextul românesc[8]. Din acest secol al unității poporului român, mai bine de jumătate a fost marcat de experiența totalitarismului, cu profunde consecințe pentru viața politică, culturală și religioasă. Privit în această cheie analitică și în complementaritatea dimensiunii aniversare, Centenarul 2018  oferă șansa unei abordări istoriografice, sociale și teologice asupra misiunii Ortodoxiei românești în modernitate, zdruncinată de ororile regimurilor totalitare. Evocarea marilor făuritori ai Unirii de la 1918 și a rolului Bisericii în efortul de coeziune națională, necesită și o analiză a ipostazelor imixtiunii sentimentului național cu identitatea religioasă în perioada interbelică, întruchipată de mișcarea legionară[9]. Pe de altă parte, strategiile de adaptare ale Bisericii și păstrarea identității de credință sub comunism,  adânc încercate de reconfigurarea naționalismului românesc sub auspiciile materialismului dialectic, rămân insuficient studiate în domeniul istoriei ecleziastice[10]. Pentru a ne elibera de traumele trecutului recent, cercetările istoriografice sunt indispensabile în limpezirea amănuntelor istorice și vindecarea memoriei colective[11].

La începutul secolului XXI, Ortodoxia românească își desfăsoară misiunea și activitățile pastorale într-un context social și politic diferit față de mișcarile naționaliste ale secolului XIX și regimurile totalitare ale secolului XX[12]. Procesul de europenizare[13], migrația românilor în țarile occidentale[14], pluralizarea religioasă[15] și secularizarea[16] sunt noile configurații ale societații românești în care Biserica propovăduiește Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă privim spre vestul Europei, Ortodoxia românească este dinamică, vie și implicată în comunitățile românești din diaspora, nelipsind provocările dialogului pan-ortodox. Dacă ne uităm spre estul Europei, se poate observa cum Ortodoxia reprezintă limes-ul construcției europene, mai mult de jumătate din Bisericile Ortodoxe fiind cuprinse geografic în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, frontiera teritorială a Europei unite străbate chiar mijlocul Ortodoxiei, fapt cu multiple implicații politico-religioase pentru articularea misiunii pan-ortodoxe în lumea contemporană[17]. În plus, revizitarea conceptului de națiune și dezbaterile referitoare la conceptul de post-națiune, alături de mișcările neo-naționaliste, extremiste și eurosceptice, adaugă o altă componentă relevantă pentru modul în care Ortodoxia românească poate să conjuge specificul autohton cu mesajul universal al Evangheliei[18].

Pe fondul acestor dezbateri, dar și al Anului 2018 dedicat “Unității de credință și de neam” și „Făuritorilor Marii Uniri din 1918” în Patriarhia Română, Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”[19], împreună cu Sectorul Învățământ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei[20] și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași[21], vor organiza Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae” cu tema „Local și Universal în Ortodoxia românească. Credință – Unitate – Identitate. Simpozionul va reuni experți și specialiști în domeniul istoriei și teologiei, profesori renumiți din România și din străinătate, reprezentați ai Bisericii, teologi, antropologi, sociologi și alți actori instituționali, preocupați în mod direct de formarea identității naționale și de misiunea Bisericii în lumea contemporană.


[1] Pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol I-II, Trinitas, 2002.

[2] Nicolae Iorga, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, ediția a II-a revăzută și adăugită, vol. I, Editura Ministerului de Culte, 1929, pp. 129-131.

[3] Pr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol II, Trinitas, 2006.

[4] Keith Hitchins, Ortodoxie și naționalitate. Andrei Șaguna și românii din Transilvania (1846-1873), Editura Enciclopedica, 2016. 

[5] Antim Ivireanul, Didahii, Editura Litera, 1998.

[6] Paisie Velicikovski, Cuvinte și scrisori duhovnicesti, Vol. 1, tradus de Valentin Pelin, Doxologia, 2010.

[7] Lucian Leuștean, Orthodox Christianity and Nationalism in Nineteenth-Century Southeastern Europe, Fordham University Press, 2014; Pr. Claudiu Cotan, Ortodoxia și mișcările de emancipare naţională din sud-estul Europei în secolul al XIX-lea, Editura Bizantină, 2004.

[8] Ionuț Butoi, Mircea Vulcănescu. O micro-istorie a interbelicului românesc, Eikon, 2015.

[9] Mirel Bănica, Biserica Ortodoxă Română, stat și societate în anii 30, Polirom, 2007.

[10] Radu Preda, Comunismul. O modernitate eșuată, Editura Eikon, 2009; George Enache, Ortodoxie și putere politică în România contemporană, Editura Nemira, 2005; George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964,Editura Partener, Galaţi, 2009; Idem, Monahismul ortodox şi puterea comunistă în România anilor ΄50, Editura Partener, Galaţi, 2009.

[11] Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae” Martiriu și Memorie în România comunistă, Iași, 4-6 mai 2017. Actele simpozionului vor fi publicate la Editura Polirom în 2018. Detalii: www.simpozionstaniloae.ro

[12] Lucian Leuștean, Eastern Christianity and Politics in the Twenty-First Century, Routledge, 2014; Radu Preda, Semnele vremii. Lecturi social-teologice, Eikon, 2009; Iuliana Conovici, Ortodoxia în România post-comunistă. Reconstrucția unei identități publice, vol I-II, Eikon, 2009.

[13] Lucian Leuștean, The Ecumenical Movement and the Making of the European Community, Oxford University Press, 2014; Lavinia Stan, Lucian Turcescu, Church, State and Democracy in Expanding Europe, Oxford University Press, 2011.

[14] Maria Haëmmerli, Jean-François Mayer, Orthodox Identities in Western Europe: Migration, Settlement and Innovation, Ashgate, 2014.

[15] Laurențiu Tănase, Pluralisme religieux et société en Roumanie, Peter Lang, 2008.

[16] Mirel Bănică, « Secularizarea, un „decalaj” religios al societăţii noastre? Cazul Bisericii Ortodoxe Române » în Vintilă Mihăilescu, De ce este România  astfel? Avatarurile excepționalismului românesc, Polirom, 2017.

[17] Radu Preda, Ortodoxia și ortodoxiile. Studii social-teologice, Eikon, 2010.

[18] Documentul Sfântului și Marelui Sinod Pan-ortodox, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, Creta, 2016. Disponibil online: http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-misiunea-bisericii-in-lumea-contemporana-document-final/

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Simpozionului Stăniloae, pentru a primi ultimele noutăți!
The subscriber's email address.