Locul și rolul Bisericii Ortodoxe majoritare în România comunizată au fost controvers discutate și prezentate în ultimele decenii. Nici nu putea fi altfel! În ciuda dirijismului istoriografiei comuniste, realitatea istorică s-a dovedit mult mai bogată, nuanțată și plină de reale surprize. Este motivul pentru care nu avem încă un narativ consensual, fapt care incită mai departe la cercetare și la cunoașterea în detaliu a mecanismelor de relaționare între două entități fundamental diferite: o comunitate de credință și un regim care făcea din ateism scopul său principal.

Adaptarea, primul termen, înseamnă nu doar conformitatea cu regulile noului joc de putere. El trimite fără îndoială la perspectivele carieristice ale unora care vedeau în contextul dat șansa de a se impune – istoria eclesială este plină de oportuniști, de lingăi și duplicitari, asemeni tuturor celorlate categorii și subsisteme sociale, de la oameni de cultură la sportivi și de la juriști la artiști –, dar și la exemplele celor care s-au văzut nevoiți să își revizuiască drastic viața cotidiană în încercarea de a avea un contact minimal cu prezentul mizerabil.

Rezistența a cunoscut numeroase și insolite forme, s-a consumat public și privat deopotrivă, s-a manifestat la intensități diferite și s-a petrecut în felurite medii: de la lumea monahală la ierarhie și de la viața parohială la convertirile din pușcăriile politice. Fără dubiu, lumii concentraționare îi corespunde o lume eliberatoare, pragul dintre prizonieratul fizic și libertatea interioară fiind adeseori spectaculos, oameni considerați de regim captivi reușind, în fapt, să se plaseze în afară, să „fugă”. Nu în ultimul rând, rezistența a constat în consecvența de a nu deveni altceva.

Sfințenia unor biografii particulare este în curs de cercetare de către Biserică și este bine că aceasta nu se grăbește. Trebuie să avem pe câtă evlavie, pe atâta discernământ. Pe cât de mult entuziasm, pe atât de mult realism. Miza este uriașă. Exemplele celor care au reușit să rămână sau să devină liberi în plină dictatură a proletariatului reprezintă un prețios rezervor de civism pentru generațiile viitoare și o confirmare a faptului că, alături de Dumnezeu, toate provocările se transformă în tot atâtea ocazii de a Îl mărturisi.

{"preview_thumbnail":"/sites/default/files/styles/video_embed_wysiwyg_preview/public/video_thumbnails/I4eD8i9k2yg.jpg?itok=NK1W7ZM2","video_url":"https://www.youtube.com/watch?v=I4eD8i9k2yg","settings":{"responsive":1,"width":"854","height":"480","autoplay":0},"settings_summary":["Embedded Video (Adaptiv)."]}