Simpozion internațional

Local și Universal în Ortodoxia românească. Credință - Unitate - Identitate

Iași, 9 - 11 Mai 2018

Contribuția Bisericii Ortodoxe la Marea Unire

Pr. Ion Vicovan

Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași

Evenimentul petrecut acum un secol (1918) a fost rezultatul concret al eforturilor și năzuințelor multiseculare ale Bisericii și Neamului. Realizată temporar (1600) și parțial (1859) în cursul istoriei, ea se va desăvârși, dar din păcate pentru scurt timp (22 ani), în anul pe care-l sărbătorim acum la împlinirea primului centenar (1918-2018).

Cu acest prilej aniversar se cuvine a evidenția, încă o dată, faptul că din momentul constituirii statelor feudale românești (Țara Românească și Moldova, sec. al XIV-lea, Transilvania aflată sub stăpânire maghiară din veacurile XI-XII), românii, chiar dacă au trăit în „țări românești” distincte și-au păstrat identitatea de credință, de neam și de limbă. Conștiința acestei identități i-a călăuzit pe mult-încercatele drumuri ale vieții (N. Iorga), pe aceasta au apărat-o cu prețul vieții (a se vedea mulțimea de mărturisitori și martiri), iar atunci când a fost posibil au și realizat-o. Așa se înțelege lucrarea uriașă și complexă a Sfântului Ștefan cel Mare (de apărare a Ortodoxiei și Neamului, de citorire de biserici, de întemeiere a Episcopiei de Feleac șamd), a marelui Mihai Viteazul (grija față de Biserica Ortodoxă din Transilvania), a Sfântului Ierarh și cărturar moldovean Varlaam („Carte rumânească de învățătură”), circulația „Psaltirii în versuri” a marelui ierarh și sfânt Dosoftei al Moldovei și multe altele.

Evenimentele marcante din veacul al XIX-lea (dobândirea independenței Țării, 1877, și a Bisericii, 1885) au constituit pași însemnați și necesari în vederea întregirii României.

În mod deosebit, rolul Bisericii în păstrarea conștiinței unității de credință, neam și limbă s-a manifestat concret și activ în perioadele în care țările române, integral (Transilvania) sau parțial (Moldova din stânga Prutului sau partea de nord a ei, Bucovina), au fost sub stăpânire străină. Prin slujbele oficiate în limba română, prin circulația cărții, presa bisericească, societățile culturale, școlile confesionale sau seminarele/facultățile teologice, Biserica a cultivat în mod constant și sistematic această conștiință. În referatul de față voi puncta contribuția Bisericii, persoanele și faptele, care au  condus la menținerea și cultivarea acestei conștiințe, iar în final la întregirea României.

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Simpozionului Stăniloae, pentru a primi ultimele noutăți!
The subscriber's email address.