Se reconfirmă cu asupra de măsură sensul dat crizei de vechii greci: ocazii de punere în chestiune, de corectare și învățătură de mine. În termenii spiritualității creștine: încercări din care ieși mai întărit, câtă vreme nu cedezi sub povară. Or, cu pandemia abia încheiată sub ferestrele existenței noastre individuale și de grup, în societate și în comunitatea religioasă, este mai mult decât justificat și necesar să ne întrebăm ce am avea de îndreptate și de ce ar merita să ținem cont în viitor. La nivel istoric, Biserica lui Hristos a cunoscut de la început convulsiile umanității autonome inabilă în raport cu Taina. Însuși parcursul omenesc al Mântuitorului ne arată cu vârf și îndesat că pe lângă nădejde, dragoste, dăruire și uimire, loialitate și recunoștință, El se va lovi frontal cu perfidia, insinuarea, prostia, ticăloșia, micimea, lipsa de generozitate și indiferența, cu ura și satisfacția drăcească. Pe firul timpului, între Apostoli, înainte și mai ales după Rusalii, apar tensiuni, întrebarea cine este mai mare, mai îndreptățit, mai cu moț punându-se în termeni aprigi a căror temperatură o citim în relatarea despre zisul „sinod apostolic”. Cât privește seria de confuzii, concurențe, orgolii și rupturi de atunci încoace, nu mai are rost să vorbim. La nivel antropologic, Creștinismul fiind esențial personalist, motiv pentru care instituționalizarea apăsată poate ajunge la o dramatică și smintitoare golire de conținut, de formă fără fond, aceste deviații pot îmbrăca la rândul lor felurite forme. Așa avem, de pildă, tendința ierarhiei de a deveni oligarhie, pocirea raporturilor prin înlocuirea smereniei cu supușenia oarbă, riscul fiind îndepărtarea tocmai a celor care, lăsați să lucreze, ar fi adus aer proaspăt, mireasma uitată a firescului, pentru ca, în final, să persistăm în patologii despre care un catolic rebel precum Rosmini scria celebra carte Cele cinci plăgi ale Sfintei Biserici. Că avem soluții, leac, asta este știut, chestiunea rămasă de la început deschisă fiind disponibilitatea de a ieși din rutina abuzului și reluarea aventurii libertății, singura prin care arătăm lumii chipul lui Dumnezeu din noi.