Simpozion internațional

Local și Universal în Ortodoxia românească. Credință - Unitate - Identitate

Iași, 9 - 11 Mai 2018

Ideea ortodoxă în expresia istorică a Țărilor române (secolele XIV-XIX)

Petre Guran

Cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române

Sfârșitul Bizanțului, identificat în vulgata istoriografică cu pătrunderea sultanului Mahomed II în Constantinopol pe 29 mai 1453, surprinde tabloul unei societăți sfâșiate între opțiuni politico-religioase antagonice. Pentru majoritatea bizantiniștilor din țările est și sud-est europene între Bizanț și Ortodoxie se pune un semn de egalitate, iar cele două noțiuni funcționează în sistem de sinonimie sau într-o notă mai emoțională: Bizanțul este patria Ortodoxiei. Or, pe 29 mai 1453 Bizanțul nu mai era ortodox.

Felul în care s-au întrepătruns obiective politice și religioase în deceniile premergătoare acestui sfârșit seamănă cu fenomenul scurtcircuitului din electricitate. Contopirea obiectivelor a dus la tensiune, disfuncție și în cele din urmă la prăbușirea sistemului. Prin această imagine vreau să descriu succesiunea evenimentelor de la conciliul de la Ferrara-Florența până la lunile din urmă ale Constantinopolului în care s-a consumat și proclamarea oficială a valabilității conciliului, dar și dezagregarea de facto a Bisericii bizantine. Ceea ce a urmat în doua jumătate a secolului al XV-lea, creând un mecanism istoric care a continuat până în secolul al XIX-lea, adică reconstrucția ierarhică a Bisericii în interiorul Imperiului otoman (Balcani și Orientul apropiat), dar și cu extensii în afara lui spre vestul, estul și nordul Europei, poate fi descirs prin formula ideea ortodoxă.

Această formulă are ca scop să identifice toate circumstanțele istorice și creațiile intelectuale, care au permis afirmarea și menținerea unei unități civilizaționale într-o arie geografică traversată de multiple linii de confruntare militară. Iar principala circumstanță istorică a acestui context a fost supraviețuirea politică a Țării Românești și a Moldovei într-un rol de zonă tampon între multiple blocuri de confruntare. Grație acestui rol, al centralității lor în raport cu linia de conflict geopolitic, dar mai ales a tezaurului cultural slavo-bizantin vehiculat, țările române au oferit în secolele XV-XIX ideii ortodoxe o platformă de coagulare fără de care nu ne putem reprezenta astăzi istoria creștinismului răsăritean. Particularitatea acestei idei este tocmai caracterul ei eclezial și distanța precaută față de tentațiile înregimentărilor politico-militare.

Rezultatul celor patru secole de gestație istorică a fost pe de o parte afirmarea noțiunii geo-religioase și supranaționale de Ortodoxie, pe de altă parte apariția conceptului de națiune ortodoxă în interiorul fiecărui stat național de pe teritoriul Ortodoxiei. Tensiune dintre cele două concepte a devenit un element constitutiv al națiunilor moderne din Sud-Estul Europei.

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Simpozionului Stăniloae, pentru a primi ultimele noutăți!
The subscriber's email address.