Simpozion internațional

Martiriu și Memorie din România comunistă

Iași, 4 - 6 Mai 2017

Context și justificare

La un sfert de secol de la căderea regimului comunist în România, cercetarea trecutului recent al României reprezintă încă o mare provocare istoriografică şi chiar interdisciplinară. O primă iniţiativă s-a înregistrat în 1995, prin apariţia broşurii „Mărturisitori de după gratii. Slujitori ai Bisericii în temniţe comuniste”, semnată de Paul Caravia, diaconul Ştefan Iloaie şi Virgiliu Constantinescu, ca supliment al ziarului bisericesc „Renaşterea” de la Cluj. Trei ani mai târziu, interesul pentru o cercetare instituţională a fost lansată la iniţiativa Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), din Bucureşti, înfiinţat în scopul cunoaşterii politicii represive din perioada comunistă. Astfel, în urma unor cercetări de teren întreprinse de către cercetători ai INST, aflaţi sub coordonarea profesorului Paul Caravia, ajutaţi poate prea puţin din partea cultelor recunoscute, direct afectate în perioada regimului comuniste şi legitimate în aflarea adevărului, în anul 1998 era publicat un amplu dicţionar al slujitorilor cultelor religioase care în perioada comunistă au suferit detenţie. Era prima lucrare alcătuită după o metodologie ştiinţifică al cărui conţinut reflecta amploarea politici represive comuniste dusă împotriva clericilor cultelor recunoscute. Dintre aceştia, 1725 de clerici se înregistrau în dreptul Bisericii Ortodoxe Române, cultul cel mai afectat în perioada regimului comunist.

După acest moment istoriografic, s-au mai înregistrat diverse demersuri publicistice menite să-i reliefeze pe clericii ortodocşi care au suferit detenţie comunistă, majoritatea soldate cu eşecuri, atât din cauza unei metodologii defectuoase de cercetare, cât mai ales prin utilizarea unor informaţii eronate1. Cum era şi firesc, în spaţiul bisericesc aveau să se înregistreze diverse iniţiative istoriografice, însă de mică amploare, la nivelul şcolilor doctorale. De pildă, la începutul anilor 2000, la iniţiativa Părintelui Academician Mircea Păcurariu, s-a studiat problematica clericilor ortodocşi întemniţaţi în perioada comunistă proveniţi din câteva eparhii din provinciile istorice Ardeal şi Banat, studii care au fost publicate în diferite publicaţii bisericeşti2.

Dincolo de necesitatea cercetării arhivelor ecleziastice, un mare impediment în aflarea trecutului recent bisericesc din România l-a constituit accesul la arhivele fostei Securităţi. Totuşi, spre sfârşitul anilor 90, deţinătorul principal al acestor arhive a manifestat o deschidere, este adevărat cicumspectă, dar utilă în problematica religioasă din perioada comunistă aducându-se informaţii capitale, de pildă pentru înţelegerea fenomenului monahal de la sfârşitul anilor 50 sau amploarea represiunii la adresa clericilor.

O altă componentă majoră privind cunoaşterea şi înţelegerea trecutului recent bisericesc este reprezentată de memoria pe care Biserica trebuie să o cultive. Este vorba evident cunoaşterea biografiilor celor care au mărturisit credinţa creştină în perioada prigoanei comuniste. Este vorba de mărturisitorii şi martirii Bisericii, mai ales despre cei care au rămas în conştinţa colegilor de suferinţă, remarcaţi şi prezentaţi în lucrările de memorialistică publicate în perioada postdecembristă. Iar într-un astfel de capitol în mod legitim apare necesitatea canonizării unor figuri care în perioada ateo-comunistă s-au evidenţiat ca mărturisitori şi chiar martiri. De altfel, nici nu au lipsit iniţiativele de canonizare a unor astfel de mărturisitori care şi-au dat viaţa pentru credinţă, mai ales în condiţiile de carceră impuse de persecutorul comunist. Aşadar, astfel de cazuri necesită o atenţie separată, atât printr-o cercetare obiectivă şi consecventă în arhivele comunismului, cât şi acolo unde sursele istorice pot oferi informaţii capitale la reîntregirea acestor biografii şi fapte privind apărarea credinţei în condiţii de persecuţie.

Un semnal pragmatic din partea factorului politic din România a fost dat la începutul anilor 2000 prin înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), ca instituţie menită să gestioneze arhivele create de fosta poliţie politică, provenite atât de la tribunale militare regionale, cât şi de la actualele servicii de informaţii din România. Prin apariţia acestei instituţii, teoretic, accesul la documentele create de fosta Securitate a fost creat, astfel încât traseul pentru cunoaşterea şi înţelegerea trecutului recent al Bisericii a fost deschis. La început a existat o emulaţie în această privinţă, adeseori subminată de unele voci din societate care cereau cu insistenţă deconspirarea foştilor informatori din spaţiul bisericesc, fără a exista însă o lege a lustraţie! Mai apoi, modul complex în care arhivele fostei Securităţi se prezintă, pe toate tipurile de documente şi suport tehnic, au condus inevitabil la abandonarea multor entuziaşti de la o cercetare consecventă, tematică şi coroborată.

De la înfiinţarea CNSAS-ului în diferite volume sau publicaţii ştiinţifice/de popularizare („Caietele CNSAS”, „Dosarele Istoriei”, „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române) s-au publicat numeroase demersuri istoriografice pe diverse teme, precum monahismul in anii 50, învăţământul teologic, scurte biografii ale unor clerici şi mărturisitori, relaţia Stat-Biserică, desfiinţarea Bisericii Greco-catolice, biografiile unor ierarhi etc. Astfel de iniţiative vin, desigur, să acopere un orizont de aşteptare care în societatea românească s-a conturat încă de la începutul anilor 90, anume acela de a cunoaşte şi înţelege în mod obiectiv trecutul recent bisericesc, adeseori manipulat şi distorsionat prin filtrul unei literaturi anticomuniste construite în exilul din Apus.

Pornind de la această literatură anticomunistă din exil şi mai ales după înfiinţarea instituţiei care să gestioneze arhivele fostei Securităţi, au apărut numeroşi detractori care cereau deconspirarea informatorilor din mediile clericale. Deşi nu exista/există o lege a lustraţiei, s-au înregistrat numeroase cazuri de deconspirări, care nu au condus la eliminarea din ierarhie a persoanelor vizate, dar au conturat opinii în societatea conform cărora Biserica Ortodoxă Română ar fi colaborat cu Securitatea şi regimul comunist în general. De aceea, de multe ori cercetarea obiectivă şi consecventă a fost subminată şi chiar manipulată de diverse medii interesate să demonstreze inutilitatea Bisericii în societate.

Totuşi, cercetările care s-au efectuat în prezent, ca roade a unor iniţiative particulare, nicidecum instituţionale sau în cadrul unor proiecte de cercetare ştiinţifice, au demonstrat contrariul, anume că Biserica, prin slujitorii săi (clerici şi mireni) şi-a continuat misiunea primită la întemeiere într-o perioadă de persecuţii, cum a fost cea ateo-comunistă.

Un demers inedit, dar care s-a desfăşurat într-un mediu instituţional a fost realizarea volumului „Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist”, editat la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR din Bucureşti în anul 2007. Acest demers istoriografic, în primul rând, apoi teologic, este rodul iniţiative şi consecvenţei venite în 2004 dinspre Asociaţia „Sfântul Gerhards” de pe lângă Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania. Demersul consta în cunoaşterea celor care în perioada comunistă şi-au dat viaţa pentru credinţa creştină, proveniţi din cultele istorice din România, adică BOR, BRC, BGC şi Biserica Evanghelică. La realizarea proiectului s-a muncit mult, mai ales în arhivele Securităţii care abia se mutau de la foştii deţinători la CNSAS şi unde nu existau evidenţe care să-i ajute pe cercetători în depistarea şi cercetarea documentelor necesare.

O altă problemă, tot de ordin metodologic-istoric a constat în realizarea unor biografii cât mai obiective, ştiindu-se faptul că documentele realizate de fosta Securitate conţin un limbaj cu multe capcane hermeneutice şi sunt situate ca într-un adevărat puzzle (nu toate documentele biografice se află în aceeaşi unitate arhivistică). De aceea, activitatea de cercetare a durat aproximativ trei ani, perioadă în care cercetătorii s-au confruntat atât cu impedimente de ordin instituţional, cât şi metodologic. În această lucrare au fost evidenţiaţi 309 martiri ortodocşi, inclusiv acei clerici martirizaţi de ocupanţii bolşevici în Basarabia perioadei 1940-1941.

Impedimentele de ordin metodologic şi hermenutic au rămas şi astăzi valabile atunci când dorim să cercetăm trecutul recent bisericesc. Accesul la aceste documente este asigurat de CNSAS, dar în măsura în care şi această instituţie reuşeşte să-şi creeze propriile evidenţe arhivistice. Un alt impediment hermenutic este legat de limbajul documentelor create de fosta Securitate, care conduce inevitabil la un monopol ideologic, de factură legionară, de care persecutorul a abuzat pentru a-şi incrimina mai uşor victimele persecuţiei. Iar acest monopol ideologic adeseori este alimentat de diverse voci din societate care susţin ideea că martirajul din perioada comunistă se datorează apartenenţei la Mişcarea legionară. Prin urmare, lipsa unei iniţiative instituţionale, în cadrul Bisericii, pentru o cercetare obiectivă şi interdisciplinară (pe dimensiuni istorice şi teologice), conduce inevitabil la o perpetuare a situaţiei de faţă şi permite altor istorici nefamiliarizaţi cu mecanismele organizatorice şi canonice ale Bisericii să scrie o istorie recentă bisericească defectuoasă şi contraproductivă.

Pe fondul acestor dezbateri, dar și al Anului 2017 dedicat Patriarhului Justinian Marina și al Apărătorilor Ortodoxiei din perioada comunistă, Sectorul Învățământ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae” și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vor organiza un Congres Internațional cu tema “Martiriu și Memorie din România comunistă”. Congresul va reuni experți și specialiști în domeniul istoriei și teologiei, profesori renumiți din România și din străinătate, reprezentați ai Bisericii, teologi, istorici, sociologi și alți actori instituționali, preocupați în mod direct de experiența Bisericii în perioada comunistă. Proiectul reprezintă o ocazie de a coagula pe cei interesaţi într-o viziune comună de lucru, interactivă şi interdisciplinară, sub umbrela academică a unei şcoli universitare şi în cadrul Bisericii, la standardele cercetării din prezent.

  • 1. A se vedea cele trei ediţii ale lucrării Vasile Manea, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, Editura Patmos, 2000; ediţia a II-a, 2001 şi ediţia a a III-a, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2004.
  • 2. Mircea Păcurariu, Preoţi sibieni şi braşoveni în închisorile comuniste, în „Revista Teologică”, an XIV (86), Sibiu, nr. 4, 2004, pp. 33-64; Alin Albu, Preoţi ortodocşi din Arhiepiscopia de Alba Iulia care au suferit detenţie în închisorile comuniste, în Ibidem, an XV (87), nr. 1, 2005, pp. 16-37; Fabian Seiche, Preoţi din Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului arestaţi în anii 1948-1964, în Ibidem, nr. 2, pp. 54-87; Valeriu Gabriel Basa, Preoţi, teologi şi călugări hunedoreni în închisorile comuniste, în „Altarul Banatului”, an XVI (LV), serie nouă, Timişoara, nr. 4-6, aprilie-iunie 2005, pp. 68-85; Idem, Profesori de Teologie, preoţi şi studenţi teologi ortodocşi în închisorile comuniste, în „Revista Teologică”, an XI (LXXXIII), nr. 3, iulie-septembrie 2001, pp. 35-51. Alături de aceste apariţii mai semnalăm, Mihai Silviu Ivan, Ionel Ene, Jertfă în spaţiul mioritic, DMPress, Focşani, 2001, pentru zona Eparhiai Buzăului şi Vrancei.

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Simpozionului Stăniloae, pentru a primi ultimele noutăți!
The subscriber's email address.