PS Ignatie

Episcopul Hușilor

PS Ignatie, Episcopul Hușilor

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a născut la 7 iulie 1976, în Bilbor, jud. Harghita, Preasfințitul Ignatie a absolvit Școala Generală în comuna natală, Bilbor, jud. Harghita în anul 1991.

A urmat cursurile Colegiului „Mihai Eminescu” din Toplița, jud. Harghita (1991-1992), ale Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ștefan” Alba Iulia (1992-1997) și ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia (1997-2001). A fost hirotonit diacon și preot în anul 2001.În perioada2003-2005 a urmat un master la Facultatea de Teologie, Alba Iulia, cu lucrarea de disertaţie: Teologia persoanei în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae. O incursiune în teologia patristică şi contemporană (media 10), iar în perioada 2005-2008 a urmat studii postuniversitare (doctorat) la Atena, Grecia, ca bursier al Sfântului Sinod al Greciei şi al YKY (Idrima Kratikon Ipotrofion).

A fost tuns în monahism în anul 2008, pe seama Mănăstirii Sfânta Treime din Alba Iulia (Catedrala arhiepiscopală), la inițiativa arhiepiscopului Andrei Andreicuț. În același an a fost ridicat la rangul de protosinghel. Pe 15 martie 2011 obtine titlul de Doctor în Teologie,  Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul”, specialitatea Patrologie şi Literatură Postpatristică, îndrumător  ştiinţific fiindu-i diac. prof. univ. dr. Ioan Caraza, cu disertaţia doctorală: „Sfântul Grigorie Palama şi doctrina despre energiile necreate”. În același an a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

Relația caldă și eficientă, din punct vedere pastoral, cu credincioșii catedralei și mai cu seamă cu studenții din mediul universitar albaiulian l-au recomandat ca prietenul și duhovnicul tinerilor.

În data de 24 octombrie 2011 a fost ales în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu titulatura Mureșanul. Hirotonia întru arhiereu a avut loc în data de 11 decembrie 2011, Catedrala Mitropolitană „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”, Paris, Franța. A fost întronizat în funcția de episcop al Hușilor la data de 22 octombrie 2017. 

Deține o bogată activitate academică: în perioada 2002-2003 deține funcția de asistent universitar pentru disciplina Formare Duhovnicească, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Alba Iulia, 2004-2008 – asistent universitar (asociat) pentru disciplina Patrologie şi literatură postpatristică, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Alba Iulia, 2008-2011 – lector universitar titular pentru catedra de Patrologie şi Literatură Patristică şi Limba elina la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. În prezent activează ca profesor la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași.

PUBLICAȚII: Paradoxul creștin și cartea tinereții, Alba Iulia, Edit. Reîntregirea, 2008. Este membru în Colegiul de redacție al revistei „Altarul Reîntregirii”. 

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Simpozionului Stăniloae, pentru a primi ultimele noutăți!
The subscriber's email address.