Articole despre: Biserică

Ecologia credinței: ierarhii, raporturi, riscuri și patologii în Biserică

Se reconfirmă cu asupra de măsură sensul dat crizei de vechii greci: ocazii de punere în chestiune, de corectare și învățătură de mine. În termenii spiritualității creștine: încercări din care ieși mai întărit, câtă vreme nu cedezi sub povară. Or, cu pandemia abia încheiată sub ferestrele existenței noastre individuale și de grup, în societate și în comunitatea religioasă, este mai mult decât justificat și necesar să ne întrebăm ce am avea de îndreptate și de ce ar merita să ținem cont în viitor.

Finding Christ in the Age of Mammon: becoming Orthodox in the modern West

Abstract RO: Vestul modern a reprezentat vreme îndelungată puterea globală dominantă; o putere bazată pe marele ei succes în îndeplinirea scopurilor materiale pe care și le-a asumat. Dar care a fost prețul spiritual plătit? A crește astăzi în Vest înseamnă a crește într-un deșert spiritual. Bisericile occidentale sunt slăbite și compromise, iar cei care Îl caută pe Dumnezeu, adesea, se îndreaptă către religiile orientale, către neopăgânism sau către materialism. Închinarea la mamona a înlocuit închinarea lui Dumnezeu, cu consecințele evidente.

Ecologia experienței ecleziale și provocările „inversării normative”

A vorbi despre Resursele Bisericii într-o lume secularizată poate însemna a atrage atenția împreună cu Jürgen Habermas asupra faptului că și într-o asemenea lume „ceva poate rămâne intact în viața comună a comunităților religioase, ceva care s-a pierdut în alte părți și pe care nu o poate reconstitui nici cunoașterea profesională a experților”[1].

Ortodoxie și Modernitate. Relația dintre ele și situația actuală

Obiectivele principale ale acestei conferințe sunt: prezentarea conceptului teologic de Ortodoxie, prezentarea conceptului filosofic și cultural de Modernitate, relația dintre Ortodoxie și Modernitate, câteva momente istorice ale dezvoltării Modernității și modul în care Ortodoxia se situează în raport cu provocările Modernității în expresiile sale post moderne

Abonează-te la Biserică